Turneu național de dezbateri

”Politica medicamentului, între pacient, decizie medicală, reglementări, prețuri și implicații legale”

 

Turneul național de dezbateri ”Medicamentul, între reglementări, decizie medicală și interesul pacientului” a  facilitat un schimb de informații despre mecanismele și impactul politicilor medicamentului asupra practicii medicale și, impicit, asupra pacienților și societății în ansamblu.

Proiectul s-a desfășurat în perioada 24 iunie – 24 octombrie 2018  în principalele centre universitare:  București,  Târgu – Mureș,  Cluj-Napoca, Iași și Timisoara. În București au avut loc și 2 ateliere dedicate asociațiilor de pacienți și mass-media. La finalul proiectului problemele identificate precum și sugestiile de remediere ale unor disfuncționaliăți existente vor fi prezentate grupurilor parlamentare din Camera Deputaților și Senat.

Pe parcursul celor 5 dezbateri, turneul s-a bucurat de prezența a peste 200 de medici (medici practicieni din pricipalele spitale, șefi de secții,  directori medicali, farmaciști, director economic, medici rezidenți) reprezentanți ai autorităților cu competențe în domeniu (Case Județene de Asigurări de Sănătate, Centre Regionale de Sănătate Publică, Consilii Județene, Colegii ale Medicilor și Farmaciștilor, Societatea Medicilor de Familie etc.)

Atelierele dedicate pacienților și mass mediei au reunit peste 20 de reprezentanți ai celor mai importante asociații de pacienți și 25 de jurnaliști din media generalistă, precum și reprezentanți ai autorităților cu atribuții în domeniu: Ministerul Sănătății, ANMDM, CNAS, INSP și ANMCS.

Parteneri instituționali: INSP (Institutul Național de Sănătate Publică); DSP Cluj, DSP Iași, DSP Timiș, Consiliul Județean Timiș.

Aspecte de interes abordate în cadrul evenimentelor:

 

 LECTORI:

speakeri -5   speakeri -4   speakeri -3

speakeri -2   speakeri -   speakeri - 6

 

 

 27 iunie 2018 – Institutul Clinic Fundeni

IMG_4345 fundeni a IMG_4356 fundeni 1

IMG_4359 institut fundeni a IMG_4369 fundeni a

31 iulie 2018 – The Meeting Point- Workshop Asociații pacienți

4 septembrie 2018 – The Meeting Point – Workshop Jurnaliști

18 septembrie 2018 – Spitalul Județean De Urgență Târgu Mureș

19 septembrie 2018 – Direcția de Sănătate Publică Cluj

17 octombrie 2018 – Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi

1 iasi 2 iasi
3 iasi 4 iasi

24 octombrie 2018 – Consiliul Județean Timiș

1 timis 2 timis

3 timis 4 timis