În nici un caz acum, după resimțirea efectelor crizei globale. O parte a crizei a început imediat după revoluție când eram cu toții, de la vlădică la opincă, îngrijorați în ce direcție o s-o luăm. Soluția a venit simplu, după vreo câțiva ani de democrație pseudo-reglementată, în care capitalismul fără capitaliști din anii’ 90 și-a produs primii “absolvenți”, cei care au reușit să pună repede mâna pe mijloacele de producție. În 1999, România adoptă Planul de aderare la UE. În 2007 devenim membri UE. Din 2008 începem să returnăm banii europeni pe care nu reușim să-i cheltuim. Pentru că nu știu cum se face că nu prea le avem cu treburile astea. Nici noi nu vrem dar nici alții nu vor mereu ca noi să vrem.
Acestea fiind spuse, suntem crizați de multă vreme. De pe când ne zbăteam să ne aducem domn străin că nu prea ne mai convenea cu ăla autohton. Ba mai dinainte, de când ne crizam cu toții să muncim dar să consumăm auster că vroia Ceaușescu să plătim datoria externă. Știu că mereu toți înjurau produsele cu soia și acum văd că a mea consoartă le caută peste tot în magazine, propovăduindu-le calitățile.
Vorba unui prieten: Noi românii suntem agitați pentru că încă ne e foame. De asta alergăm de colo și ne stresăm non-stop. Spaniolii de pildă, sunt mai sătui. Nu mai aleargă așa mult că vin românii și aleargă pentru ei. Când n-o să ne mai fie foame, vom fi mai bine și va crește un pic și “gradul de civilizație”.
Așa că punct. Nu avem o problemă de “mentalitate” ci pur și simplu una de foame care ne crizează de mult.
Ai mare dreptate. Asta e! M-am gandit initial ca e vorba de o stare de … mai putina “simtire” (desi parca simteam istoria neamului nostru dojenindu-ma). Ma gandeam c-o fi ca la virusi: s-a produs o mutatie genetica si a disparut bunul simt romanesc. Dar, nu! El e acolo, dar mic si chinuit de foame. De aici si comportamentul nostru de … homo porcus (ii spusesem eu suparata si superficiala, fara sondez mai mult adancimile acestui comportament). Acum realizez durerea si suferinta.. Niste oameni obiditi, mereu intre doua crize (indiferent de natura lor), ocupati mereu cu lupta pentru supravietuire ( politica, economica, culturala, etc.). Neobişnuiţi cu a avea, cădem intr-o calicie disperata care tipa saracia (deşi ceea ce dorim e, de fapt, opusul). Ansambluri imobiliare holiwoodiene in mijlocul hectarelor de saracie lucie, imbuibari agresive (astea’s sarbatorile) pe credite bancare, carucioare gemand de mancare… Asta e durerea!…Dar CRED in ziua in care vom avea si noi o problema de mentalitate.
Comment by Mirela Podoiu — 05/05/2009 @ 5:27 pm
Trebuie sa mai urcam putin pe piramida nevoilor….
Comment by Laura Florea — 06/05/2009 @ 12:48 pm