Nu mă simt bine de ceva vreme. Am un soi de gripă ciudată… O, nu! Categoric, nu! Cu nici un chip … gripa porcină. Nu pentru că autorităţile ne-au asigurat că nu există gripă porcină la noi dar, cu toată modestia, consider că e sub demnitatea mea… (Am şi eu oarecare pretenţii. J) Sună mult mai bine altă boală. Trebuie sa aibă puţină rezonanţă… Nu aşa… Nu atâta suferinţă pentru o gripă…….porcină.
De fapt, dacă stau bine şi mă gândesc, avem multe în comun cu acest sărman dobitoc.
Am renunţat la viaţa de câine, prea umilă şi plină de bun simţ, se pare, pentru gustul nostru, şi am adoptat-o pe cea de porc. Ni se potriveşte mai bine. Piţipoanca de companie, Mârlanu’ de Dorobanţi, Bădăranul de cinematograf, Ţăranu’ de mall, Mitocanu’ de birou, Cocalarul de trafic se regăsesc şi se simt atât de bine în pielea personajului. La toate nivelele societăţii, excesul, nesimţirea şi mizeria nu mai sunt lucruri care să frapeze. Şi asta pentru ca ele sunt în noi, iar frecventa cu care le întâlnim în jurul nostru nu e altceva decât exteriorizarea a ceea ce este în noi.
Împărtăşim cu acest animal comportamente, plăceri şi… bolile în ultimul timp.
Nu mai departe de sfintele sărbători de Paşte am putut observa atât de bine aceasta. Am sărbătorit Învierea Mântuitorului in tradiţionalul, de acum, stil… porcin. Am mâncat ca nişte porci, am băut ca nişte porci, şi ne-am distrat păstrând aceeaşi linie.
Nu e de mirare că dacă trăim ca nişte porci, ne îmbolnăvim ca nişte porci.
Ce jertfă! Câtă jertfă! Şi pentru ce?! Oamenilor acestora le era de ajuns un porc care să moară pentru ei – te-ai gândi inevitabil la văzul acestora. Bine că Dumnezeu nu e om, şi El s-a jertfit pentru noi, în consideraţia frumuseţii şi calităţilor extraordinare pe care le-a pus în om. Ne trebuie doar un bob de credinţă pentru a putea crede că suntem de o valoare inestimabilă şi că Dumnezeu e îndrăgostit iremediabil de frumuseţea creaţiei Sale. Atât de îndrăgostit de om, că şi-a dat viaţa pentru el. Doar EL ne va mântui de la acest destin porcin, pentru a fi, veşnicii de veşnicii, OM.
Mirela, porcul e totusi in mizeria lui si in continua grohaiala pentru existenta, un animal simpatic. Omul e de multe ori doar murdar. Cu toate acestea, milostiv, cred ca intr-adevar Dumnezeu ne iubeste sau ne mai rabda. Inca.
Una peste alta, cred ca teza care se desprinde din postarea ta e ca ritmul vietii a devenit mai intens si datorita cresterii intensitatii mizeriei interioare a omenirii?:-)
Comment by Codrin Scutaru — 04/05/2009 @ 4:59 pm