Nevoia de etichete și simboluri

Credo quia absurdum est.

Oamenii poartă cu mândrie simboluri, etichete, embleme. Există undeva înlăuntrul nostru nevoia, uneori în formă brută, de înregimentare. De la înregimentarea în armata fanilor unei formații de fotbal până la cea politică sau de corporație. Valorile organizației devin simboluri și cultivarea unei adevarate heraldici a acestora devine modus vivendi pentru foarte multi.

Explicatia se află probabil în faptul că ne simțim mai siguri pe noi dacă aderăm sau aparținem unui grup. Grupul are o altă forță de a se opune părerii contrare a unora. Chiar și marginalii, nu sunt de obicei solitari. Sunt membrii grupului marginalilor. Grup care are o forță aparte. Un grup exista atunci când doua sau mai multe persoane se definesc ele însele ca membri ai acestui grup si când existenta lui este recunoscuta de o a treia persoana.

De la grupul fotomodelelor care beau apă plată cu lămâie până la grupul suporterilor steliști, modul de reunire nu diferă prea mult. Apartenența efemeră sau durabilă la valori comune. Apartenență care duce și la coeziune dar și la sugrumarea simțului critic în interiorul grupului și la spălare de creierași.

Uitându-mă superior la cei care se aliniază în astfel de grupuri vă declar foarte sincer: am o cană cu FC Rapid, un tricou cu Internazionale Milano marcat cu sponsorul Pirelli, mi-am uploadat o melodie bucovineană din Suceava mumă pe blogul personal, am absolvit un liceu întemeiat de austrieci și consolidat de comuniști precum și o facultate derivată din vechile școli politice, am o slăbiciune pentru Botoșani (e Humuleștiul meu), mi-s dragi ardelenii și simpatici oltenii, am valori politice social-liberale care devin după ceva pahare de vin conservatoare sau autoritariste și mă duc de Paști la biserica Domnească de la poalele Cetății de Scaun. Sunt născut în aceeași zodie cu Băsescu și Oprescu.