Sloganul propus de PSD pentru această campanie de europarlamentare este Alege bine!. Sloganul este scurt, concis, cuprinzător și modern. Dacă analizăm campaniile electorale din S.U.A. sau Marea Britanie, unde profesioniștii în consultanță politică și-au sedimentate de mult profesia și piața, observăm că în ultima perioadă se folosesc ori slogane foarte simple de genul Choose Change ori deloc. Alege bine înseamnă la o disecare directă Alege bine, alege-mă pe mine. Nu cum ai ales altădată când îți spunea cineva foarte popular să trăiți bine. Pentru publicul avizat, sloganul reprezintă și o formă de ironizare a sloganului marca Băsescu și Alianța D.A. dar trebuie să recunoaștem că nu publicul avizat este electoratul PSD. Ironizarea lui Băsescu și a fostului său slohgan de succes nu își are locul într-o campanie pentru europarlamentare.
Al doilea slogan folosit de PSD este Avem nevoie de oameni ca Severin. Sigur că avem dar asta văd că o spun oameni de genul Marean Vanghelie sau Neculai Onțanu, care nu au nici în clin nici în mânecă cu valorile europene. Același Vanghelie care o recomanda de la nivelul înâlțimii sale intelectuale pe d-na rector Andronescu ca deputat. Același Onțanu care nu face parcări dar ridică mașini, care dă avize de construcție de blocuri turn pe menajeria circului și multe altele. Ăștia îl recomandă pe Adrian Severin, un om extraordinar de altfel, pentru ca vulgul, care-i iubește pe ei și nu prea îl știu pe el, să pună ștampila unde trebuie. Am auzit că unii înțeleseseră că sloganul e Avem nevoie de oameni din Severin:-)…Ideea e că dacă ai nevoie de oameni ca Severin, reprezentanți ai tehnocrației politice, îi cultivi constant și le dai onorurile cuvenite. Nu îl crești pe Vanghelie până la nivel de al doilea om în partid, punându-l apoi să recomande rectori, diplomați și profesori universitari…Dar asta e altă discuție.


PSD sufera in continuare de lipsa de originalitate. Persista in a copia si parodia mesajele PDL-ului. Vanghelie s-a raspandit peste tot, nu doar in Bucuresti. Pe drumul spre Giurgiu (si chiar si in Giurgiu, care e PNL), e plin de bannere cu Vanghelie, care il recomanda pe Severin. Agresivitatea lui Vanghelie si lipsa de subtilitate, da roade, cred eu. La asta adaugam si tolba plina de “bunataturi” pe care o pregateste Marian pentru ziua votului. Si, apropo, nu doar Vanghelie il recomanda pe Severin, ci si Piedone – ha, ha, ha!
Comment by Laura Florea — 02/06/2009 @ 6:16 pm