Rezultatele ultimului sondaj CCSB efectuat la comanda Antena 3 in perioada 24-25 octombrie 2009 arata astfel: 1. Traian Basescu – 31%, 2. Mircea Geoana – 26%; 3. Crin Antonescu – 17%; 4. Sorin Oprescu – 14%; 5. Corneliu Vadim Tudor – 6%; 6. Kelemen Hunor 3%; 7. Gigi Becali – 3%. Comparand aceste cifre cu rezultatele sondajului BCS de saptamana trecuta, putem remarca in primul rand faptul ca Mircea Geoana si Crin Antonescu fac rocada intre locurile doi si trei. Daca tendinta este reala, se datoreaza cel mai probabil activarii electoratului PSD din rural iar intentia de vot care il duce pe candidatul liberal la un scor istoric extrem de bun, de circa 23,8% (BCS), se poate concretiza in prezenta si vot efectiv de numai 17% (CCSB). Cu toate ca mi-e inca greu sa cred o astfel de scadere abrupta, putem lua in considerare tendinta inregistrata. Puteti intui, de asemenea, cine ar castiga in turul 2, cu toate ca din ce am auzit este cam egalitate. Cel mai probabil, cresterea lui Geoana va conduce si la o scadere in scorul lui Oprescu. Cine credeti ca va ajunge pana la urma in turul doi? Si mai ales, cine va castiga…Suntem de-abia la inceputul campaniei si vom mai avea destule tendinte de inregistrat.
-
Sondaj CCSB 25 octombrie 2009
28/10/2009 by Codrin Scutaru
-
Marea pierdere a parlamentului unicameral
23/10/2009 by Laura Florea
Basescu a semnat ieri decretul pentru organizarea referendumului pentru unicameral si reducerea numarului de parlamentari la maximum 300.
Ieri, pe Hotnews, vexi aici, tot el si-a justificat propunerea cu 5 avantaje ale unicameralului:
1. Proces legislativ mai transparent
2. Adoptare mai rapida a legilor
3. Costurile mai mici – economii importante intr-un mandat de 4 ani
4. Reprezentativitate mai buna, datorita unei norme de reprezentare corecte
5. Intarirea rolului Legislativului in raport cu ExecutivulAsta e ce castigam si eu sunt de acord cu presedintele, fara a sta aici sa analizez pe fiecare argument in parte.
Dar m-am intrebat ca omul, exista si dezavantaje? Ce-am pierde odata cu unicameralul?
Raspunsul meu: Pierdem privilegii si privilegiati!
In jurul fiecarui ales al neamului se construiesc retele de relatii si privilegii. Fiecare ales al neamului are rubedenii, sot, sotie, copii, oameni care l-au sustinut in campanie si carora le este dator (chiar si doar moral). Privilegiile la care ma refer nu sunt deci numai cele ale alesului, ci si cele ale celor din anturajul lui. Acelasi lucru se intampla si in situatia aparatului administrativ.
‘Pierderea’ nu e mica, va spun eu. Costurile societatii pentru intretinerea privilegiatilor sunt mult mai mari decat vedem noi. Parlamentarul (ca si demnitarul si inaltul functionar) este doar varful icebergului…
Grea pierdere!
-
Prezidentiabilii si artele: Geoana, Mihaela si muzica olteneasca…
22/10/2009 by Codrin Scutaru
Prezidentiabilul Mircea Geoana, sensibilizat de colegiul senatorial pe care-l reprezinta, canta in duet cu Delia Matache melodia “Ma dusei sa trec la Olt” in emisiunea lui Maruta. Fiecare candidat cu slabiciunile lui artistice…Recunosc ca de o vreme incoace (de la nunta) si pe mine ma chinuie talentul, ajutat insa de vreo atmosfera anume. Dupa o prima iesire din cadru cu o vocaliza fortata, d-na Mihaela Geoana reactioneaza ferm (asa cum a observat si Ioan T. Morar) si ii da usor peste mana in semn de “De-ajuns!”. Asemeni unei prime doamne aflata cu sotul la o receptie, intr-un moment cand printul cosort o ia pe ulei…Bine ca nu are si slabiciunea pentru poezii, un talent e suficient:-)
-
Analiza politica 21.10: Scena politica cu 30 de zile inainte de alegerile prezidentiale
21/10/2009 by Codrin Scutaru

Situatia politica actuala a fost complicata in primul rand de faptul ca reforma constitutionala din 2002 a decis ca mandatul presedintelui este de 5 ani astfel incat in 2009 este pentru prima data cand avem alegeri prezidentiale separat de cele parlamentare. Principalii competitori sunt: Traian Basescu (sustinut de PD-L), Mircea Geoana (PSD), Crin Antonescu (PNL) si Sorin Oprescu (independent). Candidatii fara nicio sansa pentru turul 2 sunt europarlamentarii C.V.Tudor (PRM) si Gigi Becali (PNG), precum si Kelemen Hunor (UDMR).Evenimentele majore din ultima perioada au fost: (1) anuntarea referendumului pentru parlament uninominal de catre presedinte; (2) revocarea din functie a ministrului de interne, vicepremierul Dan Nica, si iesirea PSD de la guvernare; (3) votarea motiunii de cenzura a PNL si caderea guvernului Boc; (4) crearea unei noi majoritati parlamentare care a agreat o propunere comuna de premier in persoana lui Klaus Johannis, primarul Sibiului; (5) desemnarea ca premier a lui Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, o optiune diferita de cea a majoritatii constituite. In aceste momente, Croitoru continua consultarile cu partidele politice, fara rezultate notrabile. Guvernul Boc ramane interimar pana in ziua alegerilor urmand ca in urmatoarele saptamani propunerea de cabinet Croitoru sa cada in Parlment. Mirel Palada de la CCSB ne arata intr-un grafic integrat cum evolueaza principalii prezidentiabili in sondaje in timp ce Hotnews arata cum evolueaza reevanta aparitiilor media a acestora. Semnificativ este ca, in aceasta saptamana, Crin Antonescu a ajuns la acelasi nivel al relevantei aparitiilor media cu Mircea Geoana, fara sa aiba vreun avantaj comparativ din acest punct de vedere acum cateva luni, cand liderul PSD era pe toate ecranele, posturile sau ziarele. Mai important este ca in evolutia conjugata in sondaje Crin Antonescu ajunge aproape de Mircea Geoana, chiar daca nu are un partid la fel de puternic ca si cota electorala si organizare in spate. Traian Basescu, prin sirul actiunilor politice de self-decision, si-a reluat impactul ascendent in media. Agenda politica trasata de propunerea referendumului pentru parlamentul uninominal, antagonizarea institutiei parlamentului, precum si mentinerea unei propuneri proprii de premier, il mentine in centrul atentiei. Pe de alta parte, principalul sau contracandidat in zona de imagine este in aceasta perioada Crin Antonescu. Motiunea a fost initiata de liberali, a trecut cu aportul PSD, PC si UDMR iar propunerea de premier agreata de noua majoritate este Klaus Johannis. La nivelul perceptiei, vectorul care a generat aceasta noua majoritate il reprezinta actiunea lui Crin Antonescu. Traian Basescu legitimeaza trecerea sa in pozitia de principal contracandidat al sau, recunoscand asta intr-un interviu recent. Mai mult decat atat, intr-un sondaj BCS, disponibil aici, Crin Antonescu si Traian Basescu se afla la egalitate in optiunile de vot ale bucurestenilor cu 31,2%, devansandu-i pe Mircea Geoana si Sorin Oprescu, care au fiecare cate jumatate din aceasta cota. Miscarea lui Geoana a fost simpla: publicarea a doua sondaje consecutive elaborate de INSOMAR in care initial se apropie de Basescu iar apoi il devanseaza (Geoana – 30%, Basescu – 29% si Antonescu – 20%). Ultimul sondaj este insa prea putin credibil si pare planificat. Pana in prezent, Mircea Geoana a stat constant cu 10-12 procente in urma partidului. Singura sa sansa de a ajunge in turul 2 este ca PSD sa se mobilizeze in orice organizatie din tara, punctul sau forte fiind organizatiile, pentru a obtine votul politic. Cu toate acestea, deja apar derapaje…Neculai Ontanu, primarul PSD al sectorului 2 si-a afirmat astazi sprijinul pentru campania lui Basescu. Porbabil va fi urmat de altii, care la fel de rapid vor fi exclusi. Se lupta la baioneta. Nu am mentionat nimic despre Sorin Oprescu pentru ca, in afara de lansarea sa comentata anterior de mine pe acest blog, cu care a reusit sa capteze interesul media, nu mai are decat aparitii televizate si pare ca principalul sau merit este ca a dizlocat optiunile electoratului PSD Bucuresti. Crin Antonescu are sansa de ajunge in turul doi daca va castiga campania in marile orase, cu accent pe urmatoarele judete, unde Adrian Nastase a pierdut in 2004: Bucuresti, Prahova, Constanta, Timis, Cluj, Sibiu si Brasov. Mircea Geoana va miza, cel mai probabil, pe castigarea in rural. Traian Basescu si PD-L au insa sarcina grea de a lupta pe ambele fronturi de mai sus. Vor urma 30 de zile de lupte grele din care, la televizor, vom vedea numai ciocnirile discursive…
-
Romania in fata Curtii Europene de Justitie
12/10/2009 by Mirela PodoiuSaptamana trecuta Comisia Europeană a dat în judecată România la Curtea Europeană de Justiţie pentru omisiuni repetate de a se conforma legislaţiei comunitare de protecţie a păsărilor sălbatice. În urma aderării sale la Uniunea Europeană în 2007, România avea obligaţia de a desemna mai multe zone de protecţie a păsărilor, însă procesul legislativ a fost lent şi, deşi s-au făcut unele progrese, ţara nu şi-a onorat încă toate angajamentele asumate în domeniul conservării naturii. În România, unde trăiesc 12 specii ameninţate cu dispariţia la nivel mondial,o suprafaţă totală de peste un milion de hectare aşteaptă încă să primească statutul juridic de protecţie prevăzut iniţial. Deoarece scrisorile de avertizare adresate României nu au avut efectul dorit, Comisia a decis să ia măsuri mai energice şi a chemat ţara în instanţă.
-
Legea Big Brother respinsa!
09/10/2009 by Codrin Scutaru
Un fapt important a scapat oarecum atentiei publicului, buimacit se pare de agenda politica. Ieri Curtea Constitutionala a admis exceptia ridicata de Comisiariatul pentru o Societate Civila si a declarat neconstitutionale prevederile Legii nr. 298/2009 privind stocarea datelor generate sau prelucrate de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau retele publice de comunicatii. Exceptia invocata arata in mod corect ca aceasta lege nu respecta drepturi constitutionale fundamentale precum: secretul corespondentei, viata intima familiala si privata, libera circulatie si libertatea de exprimare. Cu alte cuvinte, gata, fratilor, cu frica si cu textele: “As prefera sa nu vorbim asta la telefon…Stii, suntem ascultati…Nu suntem singuri.” Ideea prezentei acelui tert care ne asculta trebuie bagata la recycle bin pentru ca, chiar daca ne asculta, o fac de azi inainte ilegal. In plus trebuie sa curete arhivele cu toate datele obtinute pana acum. Ce s-ar fi intamplat daca nu ar fi protestat nimeni? Stateam ca prostii si acceptam, in numele stupid al apararii de terorism, sa ne inregistreze cineva viata. Or, nu pentru asta s-a iesit in primul rand in strada acum 20 de ani? Adio, Big Brother! Multumim CCR si Comisariatului pentru o Societate Civila. Democracy rules!
Sursa foto: www.stiintaazi.ro
-
Sloganul, programul si clipul lui Mircea Geoana
06/10/2009 by Codrin Scutaru
Sloganul lui Mircea Geoana in campania prezidentiala va fi Geoana uneste si sloganul secundar Cred in Romania. Ideea centrala a programului politic lansat ieri, in umbra lui Sorin Oprescu si a lansarii sale, intitulat O singura Romanie intareste ceea ce deja intuiam. Mesajul este unul unificator, de echilibru care sa induca ideea presedintelui pacificator, aducator de bine intr-o tara invrajbita. Este pentru prima data cand nu se alege varianta Eroului Salvator ci mai degraba a celui Pacificator – The PeaceMaker. Mai jos puteti vedea si clipul realizat de consultantii de la Benenson Strategy Group, care au lucrat cu Barack Obama in SUA. Clipul are flavor american si mi-e greu sa cred ca e facut de Cozmin Gusa asa ca si eu, acquiesez la parerea Adrianei Dutulescu. Sloganul e adecvat pentru ca e simplu. Eu il vad mai puternic pe al doilea, Cred in Romania, pentru ca e axiomatic si trimite la ideea de speranta si incredere in Romania, fara sa sublinieze ceva retoric nationalist. Mesajul Geoana uneste, desi simplu, pare limitat tocmai de numele prezidentiabilului care a fost foarte mult timp asimilat unor etichete dure, precum cea sugerata de Ion Iliescu – Prostanacul. Tocmai de aceea, exista un mare fragment din clip in care Geoana este etichetat clar drept Inteligent, pe fundalul Universitatii care il vegheaza firesc din spate. Programul politic propune probleme generale: relansarea economiei romanesti, recastigarea increderii in actiunea statului, dezvoltarea Romaniei sociale, familia in centrul comunitatii si recastigarea demnitatii nationale. Programul este simplu si usor de parcurs, nu intra in detalii si retin partea cu recastigarea increderii in actiunea statului ca mesaj puternic si profund de stanga. Ca sociolog insa, sunt curios ce efect are acest clip realizat de americani asupra publicului nostru? Voua cum vi se pare?
Clipul lui Mircea Geoana il puteti vedea aici.Sursa foto: www.sutu.ro
-
Sorin Oprescu, candidatul anti-sistem
by Codrin Scutaru

Avem dreptul la independenta, fara controlul partidelor!
Ieri s-a lansat in cursa pentru alegerile prezidentiale Sorin Oprescu, candidatul anti-sistem in versiunea 2009. Nu intamplator poate, in aceeasi zi cu cea mai mare greva din anii 90 incoace, greva care marcheaza criza sistemului. Nu intamplator poate, la cinci ani de la lansarea celuilalt candidat anti-sistem, varianta de succes din 2004, Traian Basescu. Intr-un cadru relativ restrans, la Hotel Caro, Sorin Oprescu a avut un discurs ferm, taios, fara componente programatice sau tehnice. Am retinut repetarea obsesiva a celor care au dezamagit si chiar au esuat: partidele si politicienii. Candidatul Oprescu propune o solutie care nu este parte a jocului partidelor prin el insusi, un independent. Un independent care a reusit sa preia fosta reduta a contracandidatului Traian Basescu, Primaria Generala a Capitalei. Fostii colegi din PSD, colaboratorii sau consilierii din Primarie, ii reproseaza doctorului ca nu este suficient de riguros in orice face. Este insa vizionar, motivant si se daruieste foarte mult cand considera necesar. Nu se menajeaza. Nu are eleganta sau discursul elevat al lui Crin Antonescu, limbajul sau fiind mai degraba un melanj dambovitean cu golaneala, puneri la punct si concluzii taioase. A spus-o cat se poate de ferm: Nu datorez nimic nimanui! Mai precis, nu apartin niciunui grup de interes. Greu de inteles, mai ales cand lumea intelege ca acum finantatorii trebuie sa existe, mai ales cand nu ai niciun partid in spate. Or, nu au acestia interese? Intrebarea este: avem in anul 2009 nevoie de un candidat anti-sistem? Or, am acquiesat deja cu totii ca sistemul este asa cum e si trebuie schimbat incrementalist, treptat, din interior? Mesajul anti-sistem propus este insa in contradictie cu ce a spus acum 3 zile la Brasov: “Imediat ce am ajuns presedinte, va garantez eu ca intr-o saptamana s-a facut liniste!” (ii multumesc Roxanei Iordache pentru postare). Din stafful doctorului remarc prezenta sociologului Alin Teodorescu, fostul sef al Cancelariei premierului Nastase, a Ancai Alexandrescu, consiliera lui Adrian Nastase si a lui Octav Cozmanca, fostul organizator al PSD-ului de 40%. O afirmatie mi-a atras in mod deosbit atentia in discursul doctorului: “Partidele politice nu trebuie să-şi bage nasul în viaţa noastră în fiecare secundă şi nu trebuie să decidă ele tot ce mişcă. Partidele politice trebuie să reprezinte voinţa oamenilor. Partidele politice nu au ce căuta la Preşedinţie, în Justiţie, Afaceri, Sănătate, Educaţie. Acolo este locul profesioniştilor”, a spus Oprescu. Intr-adevar, o tema de gandire pentru noi toti…Carnetul de partid nu este suficient insa politica se face prin partide politice in democratie, partide care inghit sau folosesc profesionistii de mai sus. O alta optiune nu ezista. Intrebarea mea este poate un candidat anti-sistem sa fie dezirabil in 2009 si mai mult, poate aduce linistea de care vorbeste? In orice caz, candidatul anti-sistem a reusit ieri sa monopolizeze agenda publica, cu un eveniment de camera intr-o mica sala din Hotel Caro, mai mult decat a reusit Mircea Geoana cu o defilare de mase tip Vanghelie pe muzica Vanghelis la Romaero. Astazi, in mod nefericit, liderul PSD Mircea Geoana a ales sa isi lanseze in dezbatere publica programul politic de prezidentiabil. Trist…nu l-a citit mai nimeni. L-au ascultat fascinati pe doctor…Vedeti aici: Sorin Oprescu – Discurs lansare oficiala
Sursa foto: www.sutu.ro
-
Capitalism, a love…story? (Michael Moore)
04/10/2009 by Codrin Scutaru
Regizorul Michael Moore a lansat recent un film revolutionar in care prezinta societatea americana – arhetipul societatii capitaliste functionale – in stadiul in care oamenii si institutiile slujesc interesele marilor corporatii depinzand pana la nefiresc de acestea. Moore considera capitalismul in stadiul de azi un dezastru. Voua cum vi se pare? Ce ar insemna pentru Romania o intoarecere la socialism si de ce uram sau nu uram capitalismul inca primitiv de la noi? O intrebare care ramane complicata. Eu as inclina sa cred ca individul inca poate, pentru unii capitalismul fiind sansa de a deveni orice isi doresc. Pentru altii, este sigur o cale spre inrobire catre banci si companii…pentru multi inca ceva de neinteles. Deci…in concluzie, cum ramane cu capitalismul? Laura, Ileana si Liviu ne pot spune asta de la fata locului. V-ati indragostit de societatea americana multilateral dezvoltata au ba:-)? Cititi si afirmati, clar si ferm, dupa ce cititi aici despre Capitalism, a love story?
