
Dupa castigarea alegerilor, presedintele Basescu a reiterat ideea unei aliante DA reloaded, o guvernare de dreapta impreuna cu Partidul National Liberal. In cursul saptamanii trecute, Biroul Politic al PNL a decis sa ii acorde mandat presedintelui liberal Crin Antonescu sa negocieze politic pozitia partidului in raport cu viitoarea guvernare. Traian Basescu stie foarte clar ca o parte din PNL doreste sa revina la guvernare pentru ca nu considera ca isi mai permite sa stea in afara ditribuirii si redistribuirii resurselor. Invitatia adresata PNL de catre democrat-liberali continua aceasta linie. In acelasi timp, negocierile avansate si pragmatice cu UDMR, sunt un semnal de alarma ca ungurii vor intra la guvernare cu sau fara liberali. Jocul din aceste zile va negocia decizia lor. Ei se manifesta public reiterand dorinta de a coopta SI PNL la guvernare (deci decizia lor a fost deja luata). Ce va decide azi PNL in cadrul forului intern decizional numit Delegatia Permanenta?
1) Neintrarea la guvernare si implicit ramanerea in opozitie. Liderii de opinie ai acestei optiuni raman primii lideri ierarhici ai partidului, presedintele Crin Antonescu si prim-vicepresedintele Ludovic Orban. In jurul lor se raliaza mai multi lideri centrali ai partidului pe care ii voi numi lideri nationali de opinie pentru care cooperarea cu Traian Basescu nu este o optiune. Cooperarea cu PD-L reprezinta pentru multi dintre acestia o deziluzie din perioada 2006-2008 in care mai mereu, liderii democrati erau mai abili in a gestiona procesul de redistribuire de resurse, lucru frustrant pentru partidul care avea premierul in functie. Calin Popescu Tariceanu, liderul si fondatorul public al curentului anti-Basescu, pare insa a avea acum alte optiuni. Opozitia poate fi alaturi de PSD (putin probabil) sau de sine statoare, o opozitie de reconstructie a partidului, de solidificare pana peste 20%, cu o sustinere a guvernului minoritar pe puncte ale viitorului program de guvernare. Desi are un grad de risc ridicat, aceasta optiune poate duce atat la o scader einitiala cotei partidului urmata insa de o crestere care poate ajunge la 23-27%, ducandu-l pana la un nivel similar PSD, prin neparticipare la o guvernare care se anunta foarte grea.
2) Intrarea la guvernare alaturi de PD-L si UDMR. Liderii locali ai PNL, respectiv primarii de comune, orase si municipii, precum si o parte din presedintii de Consiliu Judetean vor sa aiba acces la resurse pentru a construi o parte din proiectele pe care si le-au propus in 2008. Liderul acestui curent de opinie, inca nerijat ca atare public dar intuit, pare a fi insusi campionul luptei anti-Basescu si anti-PDL din 2007-2008, Calin Popescu Tariceanu. Cel mai probabil ajutat si de orgoliu (se pare ca doreste sa ii intoarca mutarea lui Patriciu de la Congresul PNL cand acesta i-a zis sa mai stea o tura in favoarea lui Antonescu), fostul premier isi aliniaza in spate legiunile liderilor locali si opteaza pentru participare la guvernare. O serie de lideri cu greutate il vor sustine, ma refer aici la Teodor Melescanu, fostul sef de campanie Stavarache, primarul Bacaului dar si altii, precum Victor Paul Dobre de la Galati. Aceasta decizie este oarecum riscanta in sensul scindarii interne (fara desprinderi de factiuni) intre cele doua curente si din punct de vedere electoral (PNL va scadea la 13-15%, platind polita participarii la guvernare). Avantajul ar fi ca ar avea buget de supravietuire.
Prognoza mea personala este ca PNL NU va intra la guvernare si va alege cartea opozitiei. Despre cine si cum va face noul guvern puteti citi aici.
Sursa foto: www.zf.ro