Ca de obicei, cele mai bune idei îmi vin după discuțiile cu prietenii și colegii de la Point. Însă ideea votului obligatoriu vine nu de la mine ci de la colegul nostru Liviu. Am stat, m-am gândit, am analizat-o pe toate părțile și în final i-am dat dreptate. Vă spun și de ce. În primul rând deciziile luate de majoritatea populației sunt mai legitime decât cele luate de o minoritate (să ne gândim doar la faptul că la europarlamentarele de anul ăsta vom avea circa 25% prezență la vot). În al doiea rând, e destul de clar că votul, comportamentul de vot (datorat altor motive decât bani dați ca mită pentru vot sau unor interese comun(ale)) are un efect educațional asupra individului. Fiecare dintre noi are obligația de a-și alege reprezentanții! Preferăm în schimb să sancționăm cu expunerea la manipulare și mită sau, mai rău, cu deontologisme.
Cel care nu votează trebuie să explice de ce nu a venit la vot (dacă e ceva rezonabil, să poată fi înțeles), să primească o amendă, să decadă din drepturile electorale de a alege și de a fi ales sau chiar să i se interzică accesul la funcții publice sau administrative, dat fiind că tratează cu dispreț sistemul politico-administrativ nevotând. Țări precum Australia, Argentina, Belgia, Brazilia, Luxemburg, statul Georgia din S.U.A. , Grecia, Mexic, Tailanda, Turcia și altele practică deja sistemul ăsta.
Votul obligatoriu elimină mai mult sau mai puțin chestiunile de genul mită electorală, indiferența, deontologii de serviciu sau altele…Ce părere aveți?
Sursa foto: http://blip.tv/file/605260 