București, 3 octombrie 2014 – Liliana Munteanu, un profesionist cu o experiență de peste 15 ani în comunicare și în organizarea de evenimente de business, s-a alăturat echipei Point Public Affairs, agenția de public affairs și comunicare strategică din GMP Group. Liliana va coordona Point Connections, cea mai nouă linie de business a agenției care va genera și dezvolta proiecte și platforme de comunicare în care subiectele și preocupările societății și ale mediului economic vor fi analizate, disecate și abordate din perspective inedite.
„Point Connections are planuri ambițioase pentru sfârșitul de an și pentru 2015. Avem deja în dezvoltare trei proiecte complexe, prin care vrem să oferim publicurilor pe lângă networking și inspirație, motivație și conținut valoros”, a spus Laura Florea, managing partner Point Public Affairs. „Experiența și anvergura Lilianei împreună cu knowhow-ul Point Public Affairs în sfera politicilor publice și creativitatea grupului de comunicare din care facem parte va pune pe masa partenerilor o nouă rețetă de proiecte”.
Cariera Lilianei Munteanu are mai multe momente importante. În 1990 a fost consiliera lui Andrei Pleșu la Ministerul Culturii unde a coordonat proiecte culturale. În 1994 a fost membru fondator al televiziunii Tele 7 abc unde a fost producator și moderator al primelor programe de infotainment din România: matinalul și magazinul de weekend. La Forum Invest a generat proiecte complexe de comunicare de business, naționale și internaționale. Prin programul „World Leaders in Bucharest”, personalități ca Nouriel Roubini, Joseph Stoglitz, Lech Wales sau Gerhard Schroeder au contribuit, alături de comunitatea locală de oameni de afaceri și politicieni, la dezvoltarea unei platforme complexe de dezbateri. În ultimii trei ani, înainte de a se alătura echipei Point Public Affairs s-a ocupat de proiectele speciale ale trustului Adevărul.
Despre Point Public Affairs
Point Public Affairs este public affairs și agenția de comunicare strategică din GMP Group. A fost fondată în 2008 și are în prezent trei linii de business. Point Public Affairs oferă servicii de comunicare instituțională, lobbying, comunicare strategică și analize și cercetări de politici publice. Point Association Management oferă asociațiilor servicii complexe, de administrație, de reprezentare a intereselor și de comunicare. Point Connections reunește părțile interesate în dezbateri și campanii de comunicare pe subiectele fierbinți ale momentului.
Printre clienții Point se numără: Asociația Națională a Băuturilor Răcoritoare ANBR, Romslot, Local American Working Group, Project Management Institute, Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România, Colegiul Farmaciștilor din România, Telekom, Provident, Heineken, MSD, OMV Petrom, Amgen. Din GMP Group mai fac parte: GMP Advertising, WEBSTYLER, GMP PR, Chapter 4 și GO Studio.